„Persoana Dumnezeu-omul lui Hristos prezintă în sine imaginea ideală a personalității și cunoașterii umane. Persoana lui Hristos trasează și definește calea vieții creștine în orice aspect al ei. În El se află cea mai desăvârșită împlinire a unirii mistice a lui Dumnezeu cu omul în vreme ce, în același timp, El descoperă atât lucrarea lui Dumnezeu în om, cât și a omului în Dumnezeu. Dumnezeu și omul care conlucrează reprezintă latura fundamentală a activității creștine în lume. Omul lucrează cu Dumnezeu și Dumnezeu cu omul (cf. 1 Cor. 3, 9). Lucrând înlăuntrul și în jurul său, creștinul se dăruiește pe sine cu totul nevoinței, dar el face acest lucru și este în stare să îl facă doar prin neîncetata activitate a puterii divine care este harul. Pentru creștini, nici un gând, nici un sentiment, nici o acțiune nu poate răsări în chip evanghelic fără ajutorul harului divin. Omul, în ceea ce-l privește, vine cu dorința, dar Dumnezeu dăruiește harul, și doar din această lucrare reciprocă sau sinergie, se naște personalitatea creștină. Pe fiecare treaptă a scării desăvârșirii, harul este esențial creștinului. Omul nu-și poate impropria nici măcar o singură virtute evanghelică fără ajutorul și suportul harului lui Dumnezeu. Totul în creștinism se realizează prin har și voie liberă fiindcă totul este lucrarea comună a lui Dumnezeu și a omului. Sfântul Isaac pune accentul mai ales pe această lucrare comună a voii omului și a harului lui Dumnezeu în întreaga viață a creștinului. Harul deschide ochii omului spre a discerne binele de rău. El întărește simțirea lui Dumnezeu înlăuntrul său, îi deschide viitorul și-l umple de lumină mistică.”
(Părintele Iustin Popovici, Credința ortodoxă și viața în Hristos, Editura Egumenița, p. 64)
Categoria: Articole
Cautare:
Har si libertate
Vizualizari: 731
Id: 23526
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.