Iadul este unde-i omul cu stari de iad, unde-i omul zbuciumat acolo-i iadul lui...

Când e vorba de iad, de pogorârea Domnului Hristos la iad, noi înţelegem că S-a pogorât la cea mai de jos posibilitate de existenţă. La drept vorbind, pentru că nu ni se spune cine a creat iadul, noi credem că iadul l-au creat cei vrednici de iad. Fiecare ajungând la un zbucium sufletesc de pe urma păcatelor făcute, ajunge şi la o stare de iad. Şi atunci iadul este unde-i omul cu stări de iad, unde-i omul zbuciumat acolo-i iadul lui. Şi atunci cine l-a creat? Şi l-a creat el luişi. Iadul e o pedeapsă, dar o pedeapsă pe care ţi-o dai ţie însuţi.

Aici, la noi la mănăstire era un părinte Serafim Popescu, l-am mai pomenit şi altădată, care avea o vorbă ce mie-mi place tare mult: „unii dintre oameni îşi trăiesc o parte din viaţă în aşa fel încât să şi-o facă imposibil de suportat cealaltă parte”.

Oamenii care nu se mai pot reface, nu se mai pot restaura de pe urma greşelilor, de pe urma devierilor, a păcatelor lor care toate intră în om, nu fac nişte lucruri din afară: îl baţi pe unul, să zicem, ai făcut o faptă din afară. Tu nu ştii că atunci când îl baţi pe el te baţi şi pe tine într-un fel, pentru că te învârtoşezi, te înrăutăţeşti şi cu fiecare lucru negativ intri în negativ, te adânceşti în negativ şi te îndepărtezi de Dumnezeul Cel Bun, făcându-se rău, şi te depărtezi de cer şi ajungi în iad, în iadul tău. Sunt prin „Vămile văzduhului” nu ştiu ce imagini despre iad, cum este acolo, cum se prăjesc păcătoşii, însă toate acestea sunt însă nişte scorneli ale omului.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, p. 40)

Categoria: Articole

Cautare: