www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Mărturii din viața și pătimirea Sfântului Hristofor Mărturisitorul!

Mărturii din viața și pătimirea Sfântului Hristofor Mărturisitorul!

Ajungând la locul unde urma să i se taie capul, din porunca tiranului Dechie, Sfântul HRISTOFOR a cerut de la călăi puțină vreme; și, stând, a făcut o rugăciune în auzul tuturor, zicând astfel:

"Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, mulțumesc Ție, că întru toate mi-ai ajutat și ai rușinat pe vrăjmașul meu, împreună cu slujitorii lui. Te rog și acum să stai lângă mine, preabunule Doamne, și primește în pace sufletul meu, numărându-mă pe mine împreună cu cei mai de pe urmă ai Tăi și dă și prearăului Dechie vrednică plată a păgânătății lui, ca să se muncească de diavoli, cărora le slujește. După dreptate încă mă rog bunătății Tale, Împărate Atotputernice, ajută creștinilor acestora și tuturor celorlalți, care se află peste tot locul stăpânirii Tale și îi izbăvește pe dânșii de toate smintelile diavolului. Dă, Doamne, trupului meu darul ca să izgonească pe diavoli și unde s-ar afla vreo părticică din moaștele mele, să nu vatăme locul acela nici foametea și nici vreo grindină sau lucru de scârbă să nu se întâmple acelui ce va avea la sine vreo parte cât de mică din moaștele mele. Iar pe câți săvârșesc praznicul pătimirii mele și citesc viața mea, păzește-i întregi și nevătămați, ca să Te slăvească pe Tine, Doamne, Cel preabun, căci bine ești cuvântat în veci. Amin".

Astfel rugându-se, s-a auzit glas din cer, zicându-i: "Toate câte ai cerut de la Mine, le voi săvârși pe deplin, ca să nu te mâhnesc nicidecum. Încă și aceasta îți zic: Dacă cineva se va afla într-o nevoie oarecare și Mă va chema pe Mine, pomenind numele tău, degrabă îi voi da ajutor. Deci, bucurându-te, vino să dobândești bunătățile și bucuria, care ți-am gătit ție!"

Categoria: Articole

Cautare:

Mărturii din viața și pătimirea Sfântului Hristofor Mărturisitorul!

Vizualizari: 88

Id: 31053

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.