Rugăciunea este hrana sufletului. Nu chinuiţi sufletele voastre prin înfometare, mai bine să flămânzească trupul. Nu osândiţi pe nimeni, iertaţi-i pe toţi. Socotiţi-vă mai răi decât toţi oamenii din lume şi vă veţi mântui. Micşoraţi-vă cât puteţi de mult.
Rugăciunea, postul şi trezvia, adică păzirea gândurilor şi sentimentelor, ne fac biruitori asupra vrăjmaşilor mântuirii noastre. Cel mai greu dintre aceste trei lucruri este rugăciunea, veşnica virtute, care în urma exersării se transformă în deprindere, iar rugăciunea până la moarte cere silire, prin urmare, nevoinţă.
Nu vă lipiţi inimile de deşertăciunea lumii. Mai ales în timpul rugăciunii lepădaţi toate gândurile legate de cele lumeşti. După rugăciunea săvârşită acasă sau în biserică, pentru a păstra starea rugătoare, înduioşată a sufletului, este nevoie de tăcere. Uneori chiar o vorbă simplă, în aparenţă neînsemnată, poate distruge şi speria, ca pe o pasăre mică, înduioşarea din sufletul nostru.
(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 101-102)
Categoria: Articole
Cautare:
Rugaciunea este hrana sufletului
Vizualizari: 762
Id: 20254
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.