www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

PAȘTILE BLAJINILOR - Pomenirea de obște a celor adormiți

PAȘTILE BLAJINILOR - Pomenirea de obște a celor adormiți

Duminica Sf. Apostol Toma - PAȘTILE BLAJINILOR - Pomenirea de obște a celor adormiți

Ce este Pastile Blajinilor?

(În primul rând trebuie să explicăm termenii. «Пасха блаженных», numită la ruşi mai des «Радоница», a dat în româneşte numele de „Paştele blajinilor” care s-ar putea traduce cu „Paştile celor fericiţi” sau mai simplu: „Paştile celor adormiţi”. E acelaşi Paşti, care începe în Biserică, dar se extinde în două locuri: în casele noastre, când masa este pentru cei vii; şi în cimitire, lângă morminte, când facem milostenie în numele celor adormiţi.

Învierea lui Lazăr şi a altor persoane de către Mântuitorul, dar mai ales Slăvita Înviere a lui Hristos Însuşi, sunt premiza credinţei în învierea noastră şi a tuturor celor din veac adormiţi.

Credinţa în învierea morţilor este fundamentală în creştinism, iar Învierea lui Hristos, aşa cum spune Sf. Ap. Pavel, este şi arvuna învierii noastre şi a tuturor celor din veac adormiţi (I Corinteni, cap. 15). Toţi vom învia, dar nu toţi în aceeaşi stare: unii „spre învierea vieţii, iar alţii spre învierea osândei” (cf. Ioan 5:29). Desigur, bucuria Învierii, dar şi evenimentul Învierii în sine, precum şi serbarea anuală a acesteia, este o mare mângâiere şi bucurie mai ales pentru cei adormiţi, trecuţi la Domnul (nu „în nefiinţă” cum se exprimă unii, care n-au idee de creştinism) şi care aşteaptă învierea de obşte, după cum şi noi o aşteptăm (şi mărturisim acest lucru şi în Crez).

În vechime, dar și in unele zone ale țării noastre, exista obiceiul ca în ziua de Paşti, la întoarcerea de la Biserică, creştinii să treacă pe la cimitir (mai ales că multe cimitire sunt chiar în preajma sfântului locaş) şi îi salutau pe cei adormiţi cu acelaşi salut „Hristos a înviat!”. În legătură cu acest obicei se cunosc şi diferite semne minunate, cum a fost de exemplu în Lavra Peşterilor din Kiev, când un călugăr a intrat în peşterile unde sunt aşezate moaştele cuvioşilor adormiţi, şi la salutul „Hristos a înviat!”, cei adormiţi au răspuns toţi odată: „Cu adevărat a înviat!”.

Deci, Învierea ne adună pe toţi şi, practic, "distruge zidul" dintre cei vii şi adormiţi.

Categoria: Articole

Cautare:

PAȘTILE BLAJINILOR - Pomenirea de obște a celor adormiți

Vizualizari: 45

Id: 30915

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.