Rugaciunea este izvorul puterii

Nici o rugăciune nu-i pierdută, copiii mei! În ce mă priveşte, rugăciunea mă ţine de ani de zile. Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre ceruri şi-i dăruieşte harisme dumnezeieşti.

Rugăciunea este izvorul puterii. Bătrânul Porfirie zicea: „Mucenicii sufereau mult când îi torturau, cum suferă orice om normal. Diferenţa este că ei erau în permanenţă uniţi cu Hristos prin rugăciune: De la El primeau o putere mai mare decât suferinţele lor, încât le puteau învinge. Dar dacă lăsau rugăciunea, chiar pentru un moment, suferinţele deveneau insuportabile şi ei erau gata să se lepede de Hristos. Ancoraţi în rugăciune, ei primeau forţă şi suportau până la sfârşit suferinţele martiriului”. Mai întâi roagă-te, asigurându-ţi liniştea. Dacă nu te poţi ruga mult dimineaţa, roagă-te la amiază, sau seara, sau mai bine noaptea. Caută un moment de linişte şi te roagă. Roagă-te până plouă, adică până-ţi vin lacrimile. Mulţi sunt cei ce se roagă toată noaptea fără a se obosi. Rugăciunea este dulce.

(Î.P.S Andrei Andreicuț, Cuvintele Bătrânilor, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 12)

Categoria: Articole

Cautare: