www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Credinta „se misca deasupra naturii”

Credinta „se misca deasupra naturii”

Credinţa „se mişcă deasupra naturii”. Căile cunoaşterii naturale au cârmuit lumea timp de mai bine de 5000 de ani, iar omul nu a fost în stare „să-şi înalţe privirea de la pământ şi să înţeleagă puterea Creatorului său” până când „credinţa noastră s-a ivit şi ne-a eliberat de umbrele lucrărilor acestei lumi” şi de o minte fragmentată. Celui ce are credinţă „nu-i va lipsi nimic”, iar atunci când nu are nimic „el posedă toate lucrurile prin credinţă”, aşa cum este scris: „Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi” (Matei 21, 22); şi de asemenea: „Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă” (Filip 4, 6). Legile naturale nu există pentru credinţă. Sfântul Isaac subliniază acest lucru cu foarte mare tărie: „Toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9, 23), fiindcă „la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 64)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Credinta „se misca deasupra naturii”

Vizualizari: 674

Id: 9902

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.