www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

De ce sa fiu subordonat (in ascultare) celui dintr-o familie precara

De ce sa fiu subordonat (in ascultare) celui dintr-o familie precara

Dacă întâi-stătătorul te va da la ascultare vreunui frate, să nu zici în mintea ta: „Eu sunt fecior de părinţi mari şi străluciţi, iar acesta este fecior de părinţi neslăviţi şi cerşetori - sau, de multe ori, şi din neam de rob se poate trage - şi cum pot eu să mă supun acestuia? Că ocară îmi este mie de voi face aceasta”. Căci cel ce gândeşte unele ca acestea, încă, nu s-a dezbrăcat de omul cel vechi, care se strică; întru poftele înşelăciunii (Efeseni 4, 22). Iar noi, iubite ca cei ce de Dumnezeu suntem daţi fraţilor celor de un suflet spre slujbă, să răbdăm, ca să ne învrednicim libertăţii drepţilor, aducându-ne aminte de Stăpânul tuturor, Care a sărăcit pentru noi, fiind legat ca noi cu sărăcia, Aceluia să ne îmbogăţim (II Corinteni 9). Iubite, supune-ţi grumajii sub jugul Lui, ca să afli odihnă sufletului tău, că scris este: „Necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu inima”. Că Lui I se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.


Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

De ce sa fiu subordonat (in ascultare) celui dintr-o familie precara

Vizualizari: 649

Id: 19137

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.