Pazeste-ti inima ta de tot ceea ce vei vedea in lume…

Roada cea mai de căpetenie a acestei rugăciuni (a inimii) este că sufletul omului menţine atingerea neîntreruptă cu Dumnezeu. Iar din această atingere, inima se aprinde cu dragoste faţă de Dumnezeu. Dobândeşte nepătimire şi eliberarea de lume şi de tot ceea ce lumea oferă. Creşte dorinţa ca omul să moară cât mai curând şi să se întâlnească în lumea de dincolo cu Domnul iubit. Când Sfântului Pafnutie de la Borovsk i-a sosit ziua morţii, el a exclamat cu fericire: „Iată ziua Domnului, veseliţi-vă, noroade, iată, ziua cea dorită a venit!” Netemerea în faţa morţii, ba chiar dorinţa ca omul să se despartă cât mai degrabă de această lume, au făcut din aceşti purtători de duh cei mai mari eroi din istoria lumii.

Ei trăiesc în lume, dar nu sunt din lume. Sunt cetăţeni ai cerului şi îngeri în trup. Mici dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu, copiii luminii. Când Cuviosul Simeon (prăznuit la 21 iulie), după mai mulţi ani de nevoinţă în pustie cu tovarăşul său Ioan, a vrut să se întoarcă din pustie în mijlocul oamenilor ca să-i înveţe, Ioan i-a dat următorul sfat: „Păzeşte-ţi inima ta de tot ceea ce vei vedea în lume. De ceea ce se va atinge mâna ta să nu se atingă şi inima ta. Când gura ta va mânca, inima ta să nu se îndulcească. Când picioarele îţi vor păşi, să fie pace înăuntrul tău, nu întrerupe nici un moment legătura cu Dumnezeu!”

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Suta de capete de la Liubostinia, Editura Sophia, 2009, pp. 44-45)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: