Aleargă, făptuieşte, osteneşte-te, dar nu te gândi la roade. Roada este darul lui Dumnezeu pentru osteneala ta, iar a dărui este treaba Dăruitorului. De aceea, orice ai face, să nu spui „am ajuns” sau „voi ajunge”, ci „dacă voi ajunge.”
Navigatorul, când parcurge trei sferturi din cale, încă nu a ajuns şi nu este în stare să spună dacă va ajunge. La fel şi tu, niciodată să nu te consideri ajuns, ci doar în căutare. Nu te încrede în implorările patimilor, nu te încrede în tăria virtuţilor tale. Căci poţi pierde totul într-o clipită. Nu te uita îndărăt, ci înainte. Tot ce ai este de la Dumnezeu; tot în puterea Lui este a ţi le lua înapoi.
De aceea, nimic să nu consideri de nădejde, ci roagă-te numai: „Doamne, mântuieşte-mă ! Atotţiitorule, izbăveşte-mă!”
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, București, 2000, p. 93)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Tot ce ai este de la Dumnezeu
Vizualizari: 681
Id: 7157
Imagine:
Share:
Dumnezeu ne cheama la El prin cantarile si slujbele Bisericii
Duhul Sfant inmoaie sufletele cele mai aspre
Sa fim pregatiti sa o luam mereu de la capat!
Intre rugaciunea cu glas tare si cea in tacere
Sutasul din Capernaum
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.